top of page
92955099_566918197259961_211623496919285

Întâi s-a născut nevoia proprie de astfel de servicii, iar de acolo o conșientizare profundă că suntem mai multe cu aceste nevoi.

Am avut ajutoare pe drum...trimise de Cineva care mi-a trasat drumul înainte ca eu să știu, încă de la suferințele cu Vlad, întâîiul nostru băiat.

La cuibul Berzelor, am urmat cursul de Doula. LaProMama cel de alăptare, apoi Nutriție, IBCLC...și tot așa.

Oameni care au crezut în mine și care m-au ajutat să îmi găsesc drumul. 

Am fost condusă de fiul meu David, care a venit cu un scop precis: acela de a vindeca ce am experimentat în urmă cu 14 ani, când am devenit prima oară mamă. Mama lui Vlad.

Am fost hotărâtă să fac lucrurile diferit, astfel încât drumul pe care l-am parcurs pentru a mă informa, m-a adus aici.
Am înțeles că o femeie, o dată devenită mamă, nu mai poate fi niciodată la fel, pentru că bebelușii sunt minuni pe măsura provocărilor.

Am conștientizat ajutorul și...m-am pus pe treabă.

Doresc să aduc liniște, siguranță și să fiu prelungire de brațe în momentele grele, urechea loială care ascultă și vocea discretă care să încurajeze și să medieze acolo unde este nevoie.

(Și Doamne, câtă nevoie este!)

Contactul cu oamenii pe care să îi las mai plini de încredere și bucuria de a vedea străluciri de ochi cu fiecare întâlnire sunt o recompensă pentru care simt să mă înclin în fața Vieții însăși.


Să știi că sunt aici.
Pun în slujba mamelor tot ce sunt, ce știu și ce pot,

ca o recunoștință pentru atât de multe binecuvântări din viața mea!


Fac educație postnatală, ofer suport, ascultare și înțelegere pentru nopți nedormite, pentru lacrimi neplânse și întrebări nerăspunse, ca să întregesc bucuria din această perioadă (frumoasă...dar poate atât de grea...!).

Cere ajutor să îți fie mai ușor. Fie că te fli la început și ai nevoie de consiliere în alăptare fie că sunteți deja la etapa de diversificare, tot educație postnatală se cheamă, așadar scrie-mi cu încredere.


ȚINE MINTE: nu ești singură.

Viața e un miracol. Dar cu puțin ajutor, este MIRACULOASĂ.

Cristina Petcu IBCLC- fondator Postpartum.ro - Entera Doula

bottom of page