top of page

3 în 2 - Scrisoare către părinți

Actualizată în: 16 mai 2022


Vă mai amintiți?


Când ați hotărât că nu mai puteți unul fără altul, ați dat de știre și v-ați jurat credință și susținere la Bine și la greu (indiferent dacă ați oficiat sau nu).


Mai târziu, ați vrut să vă vedeți dragostea cu ochii fizici...să o atingeți, să o țineți în palme ! (sau dragostea însăși...a vrut să vă cunoască în carne și oase, așa că v-a făcut o surpriză - faină viața, nu?!)


După lacrimi de emoție, frământări în somn, frica să nu cumva să îi lipsească o ureche, șiroaie de nume de ambele sexe și 1231 de întrebări, ați hotărât să învățați fructele, legumele și semințele: sămânță de in, bob de mazăre, fasolică, măr, avocado, pară, dovlecel, vânătă, pomelo...Cea mai interesantă salată pe care ați făcut-o vreodată...! (de natural, organic sau BIO, nu mai încape vorba).


Numărătoarea inversă a început.


Mama - ai aplicație care monitorizează TOTUL.

Între cine adoarme mai greu și care plânge mai repede...câștigi mereu tu. Părul strălucește parcă mai mult. Bebe mișcă și te încântă cum crește burtica.

AȘTEPTAREA este cea mai apăsătoare stare pe care ai simțit-o până acum...(a câștigat cinstit în fața oricărui concurent: pofta de mâncare, libidou, cumpărături, durerea de spate, garderoba “ciudată”. )


Cursuri, cărți, sfaturi dorite, nedorite, frici, pregătiri și...gata, așteptarea a luat sfârșit.


A venit pe lume cu o dorință imensă să vă țină în brațe...mai ales pe tine mami, pe care te-a găsit plângând, poate.


Un gol lăsat înăuntru cere vindecare.


Ai ajuns acasă și ai simțit cu câtă lume ai împărțit nerăbdarea...așteptarea, însă ceea ce dorești TU acum, este altceva. Vrei liniște, somn, vindecare și...ASIGURARE că bebelușul vostru este bine.


Nu este deloc așa cum te așteptai și ți-e frică, că nu te vei descurca.


Habar nu ai de ce îți vine să plângi în continuu, dar CULMEA (!), de rușine că te vor judeca ("hai că au mai născut femeile", ) sau de mândrie să nu pari slabă și nepregătită, nu te auzi pe tine, nu auzi plânsul tău, nu îl lași să fie! Altul este plânsul care te deranjează și pentru care ai face orice să nu se mai audă...

Alăptarea...oh, alăptarea!


Cursurile pe care le-ai parcurs, informațiile care garantau succesul...parcă nu au nici o valoare acum.

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­ ______________________&_____________________


Dragi viitori părinți,


3 în 2 este o formulă complexă, cu un cumul de factori pentru reușită, diferiți de la un cuplu la altul. Ingredientele comune, rămân infinita răbdare (care începe acolo unde se termină răbdarea), dispoziția de a accepta mai mult decât a aștepta și punerea în practică a informației corecte (de la specialiști) care funcționează, da.


Trageți aer în piept, nașterea NU este finalul, e începutul, așa cum cuvântul o spune.

Este cel mai bun moment să vă înnoiți jurămintele: ÎMPREUNĂ, la bine și la greu.

Și...


Pe lângă toate aceste aspecte, planează undeva (ca un abur), entuziasm, DIVINĂ speranță, bucurie și împlinire. Nu ai ochi să le vezi, dar te înfrupți zilnic din ele, neștiut, negândit.


La ani distanță, pare să fi fost un plan, pentru că iată-vă mai blânzi, mai răbdători, mai înțelegători și recunoscători.


Vă găsiți cu dor de toate aceste timpuri care v-au crescut și cu o altă compoziție în roua sărată, care acum e caldă și mai liniștită pe obraz: ați întoarce timpul, să îl cuprindeți în brațe, nesfârșit. Simțiți resurse să o luați de la capăt.



Speranţa este ca o clepsidră: când crezi că ea s-a scurs, se întoarce în favoarea ta.






84 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page