Săptămâna asta am primit un mesaj de mulțumire, de la o mămică. ⭐⭐⭐⭐⭐
Nu vă scriu asta ca să mă laud, ci doar ca să vă spun povestea acestei mame, care a trecut printr-o situație pe care o întâlnesc #des și de aceea mi-am promis să nu mai las să treacă fără să scriu și să o #semnalez.
Dacă vă întrebați ce este cu această meserie și ce face un consultant în alăptare și vă imaginați poate că merge acasă la mamă și îi arată poziții de alăptare și atașarea corecta, vă înșelați.
👉🏻Munca noastră este una de #educație în special.
Nu ai cum să sari această etapă, pentru că doar tehnica în alăptare nu ar avea succes pe termen lung, dacă nu faci asta din convingere argumentată științific și nu numai.
________________________________________________
În întâlnirile cu mamele, vorbesc, explic, și,
de multe ori sunt nevoită să combat, să mă lupt
cu miturile plantate de societate și, mai rău,
sădite chiar de cadrele medicale.
☝️Mama care mi-a scris să îmi mulțumească pentru reușită, a fost convinsă de medicul de familie că laptele ei nu este suficient de hrănitor și că musai trebuie să apeleze la formulă, iar când mă contactase avea deja 3 săptămâni de când lactația scăzuse considerabil și copilul mânca mai mult de jumătate din mese, lapte praf.
În afara efortului depus de mamă (un plan susținut de pompare la intervale regulate, sucking training și tehnici alternative de supt pentru corectarea sucțiunii la bebeluș, galagtogoce, etc.), a fost o muncă de convingere grea și cu multe intervenții de tip sms, telefoane, mesaje în whatsApp, filmulețe, etc, ca mama să se asigure că ceea ce îi spuneam are sens și că dacă parcurge planul făcut împreună, va reuși.
❌Ca să afirmi că laptele matern nu este suficient de hrănitor și că laptele praf este mai bun, ai nevoie de o comparație cinstită.
Cum pot să cred eu așa ceva, din moment ce nu am o bază de comparație?
Formula laptelui matern este o formulă personalizată, care se transformă cu fiecare interacțiune în funcție de nevoile copilului și, cel mai important: încă nu a fost descoperită!
Vă dați seama la ce minciună grosolană și obrăznicie asistăm, când se susține această comparație!
👉🏻Dragi mămici,
când vă convinge cineva de acest lucru, amintiți-vă că un copil hrănit cu formulă, mănâncă într-un an 8 kg de zaharuri! Și nu doar sucroza și alte tipuri de zaharuri izolate ar fi nepotrivite pentru rinichi sau sistemul limfatic, ci concentrația proteică și cea de grăsimi, care provoacă corpul mic la un proces de digestie greoi și nenatural.
⭐Laptele matern nu are această concentrație, de aceea și digestia este mai ușoară.
_______________________________________________
Apelați la consultant în alăptare atunci când simțiți
că ceva în legătură cu alăptarea nu merge.
Când este bine să apelezi la un consultant?
- Înainte de naștere, pentru a afla ce și cum trebuie să faci în primele zile, când ești în maternitate.
- Imediat după naștere, când ajungi acasă de la spital și vrei să te asiguri că ai un start bun și că nu stărui în greșeli deprinse la maternitate
- În cazul în care ai deja răni la sâni și alăptarea este dureroasă
- Dacă ai furia laptelui, sânii angorjați sau un canal blocat
- Ai un copil prematur care a fost hrănit doar cu biberonul, iar acum vrei să îl alăptezi
- Crezi că nu ai lapte suficient
- Suspectezi un fren restrictiv
- Copilul nu ia în greutate
- Regurgitează des, se agită la sân
- Copilul refuză sânul
- Ai nevoie de detalii despre pompare
- Stă bine în fund și vrei să începi diversificarea, fără să riști contradicțiile informațiilor de pe internet
- Ai nevoie de ghidaje pentru o înțărcare blândă
Și multe alte aspecte legate de hrănirea bebelușului.
Comments