Pare că laptele tău nu-i mai ajunge? Mănâncă prea des?
Sau refuză sânul și pare că face o "grevă a suptului"?
Când la sân e prea mult DA sau prea mult BA?
Într-o proporție destul de mare, în rândul bebelușilor ajunși în preajma lunii a 3-a, alăptarea ajunge la o răscruce: pe lângă reglarea lactației (care deseori înspăimântă mamele că au pierdut laptele!), mamele se confruntă cu unul dintre cele două scenarii de mai sus:
1. vrea să sugă în continuu sau
2. refuză sânul.
În aceasta etapă, calculele părinților au în vedere un singur "inculpat": laptele mamei, care ori "nu îl mai satură" (și de asta vrea non-stop sânul), ori "nu mai este bun" (și de asta bebe refuză sânul).
În ceea ce privește scenariul 1:
Copilul pare mai irascibil, mai plângăcios, manifestă un atașament exagerat, dorind să stea la sân mai des ca înainte, contrar așteptărilor mamei, care se gândea că în sfârșit mai rărește mesele!
Se dă vina pe lapte și se scoate din ecuație un puseu important de creștere, pentru că puține mame știu cum se manifestă un puseu.
Din experiența și observațiile personale, văzând atâția bebeluși la aceasta etapă, debutul unui puseu de creștere, se comportă inițial ca o regresie în comportament, lucru care paradoxal, este considerat de specialiști ca fiind un salt în sine. Saltul include apoi faza de progres fizic și mental, unele cercetări arătând chiar modificări ale creierului.
Copilul are așadar nevoie de mai multă hrană și, va accesa sânul mai des, treabă care are ca rezultat producerea unor cantități mai mari lapte.
Cu alte cuvinte ȘTIE EL CE FACE, lăsați-l la butoane. Corpul mamei (devenit o uzină perfectă, care funcționează excelent pe principiul cerere-ofertă), va răspunde EXACT pe măsura nevoilor.
Excluzând probleme clinice sau nevoi neîmplinite precum schimbatul, somnul sau altele, dacă bebelușul plânge, este mofturos și vrea sân în continuu, atunci DISPONIBILITATEA și RĂBDAREA sunt chei care vor ține lucrurile sub control și copilul este ajutat și însoțit în creșterea și dezvoltarea lui.
Scenariul 2: refuz vehement al sânului din partea copilașului.
Se întâmplă undeva pe la 2-3 luni (dar nu ca o regulă) și durează cam o săptămână.
Bebe se agită la sân, refuză să sugă, pentru că este foarte curios de ceea ce descoperă.
Episodul de refuz, are legătură și cu creșterea MENTALĂ, salt neuronal care caracterizează vestitul puseu de creștere de la 3 luni.
De ce se întâmplă asta?
Face asta în favoarea cunoașterii, pe care poate acum să o ducă la un alt nivel.
Vede culorile mai intens, observă formele, aude mai bine, totul capătă amploare față de ceea ce era obișnuit să perceapă.
De la mișcări sacadate trece la mișcări mai precise, mobilitatea pare mai coordonată. (site-ul alapteaza.com este o sursă foarte bună de informaţii despre alăptare, unde veţi găsi o schemă explicită a acestui puseu.)
Ei...și ca specie care a evoluat prin cunoaștere, e și normal ca în această etapă, bebelușul să fie mai interesat de progres, decât de mâncare.
Evident, la un moment dat, îl ia oboseala, deoarece consumă foarte multă energie cu aceste noi deprinderi. Și când vrea să doarmă, nu poate, că îi este foame.
Și nu mănâncă de somn și nu doarme de foame. Nu doarme de foame, nu mănâncă de somn....și tot așa.
In ambele scenarii, avem un cerc vicios, în care mama de multe ori își pierde răbdarea și recurge la biberon și la formula de lapte praf.
Și ce să vezi?
Poate că inițial îl refuză, însă mamele insistă (că nah! știindu-l flămând, sunt foarte determinate să îl facă "să înghită totuși ceva"). Iar bebe, obosit, se resemnează.
Va mânca laptele praf și va adormi.
Gata. S-a rezolvat.
⁉️Ce se întâmplă de fapt?
Creierul copilului face ceva mai mult decât de obicei: în afara coordonării procesului de digestie, care oricum consumă procente bune din energie, se ocupă și cu identificarea și plasarea "noilor" nutrienți. Care parcă seamănă cu cei de până acum, dar totuși nu-s la fel.
Adică...
Imaginați-vă scena următoare:
Creierașul cel nou este alimentat de la naștere (deci dintotdeauna- exceptând uneori scurte episoade de completare) cu lapte matern, care este organic, de specie cum s-ar spune.
Este lapte pe care îl cunoaște, îl aprobă, îl acceptă, ba chiar îl transformă de la un supt la altul, în baza semnalelor pe care le transmite prin salivă, la contactul cu sursa -respectiv țâța mamei.
(Este o chimie acolo, făcută între salivă și substanța eliberată de glandele Montgomery, substanță care are mirosul lichidului amniotic, fapt pentru care bebelușul în preajma sânului, face acea căutare cu gurița deschisă: cunoaște mirosul, îi este EXTREM de familiar.)
Apoi, tot creierașul acela mic, coordonează digestia în timpi optimi și acoperă triumfător nevoile nutriționale și emoționale ale "subiectului" care îl consumă.
Se liniștește, are o rutină, cunoaște fiecare element din laptele matern, unde să îl transporte, ce să căptușească cu fiecare nutrient în parte.
Și...dintr-o dată, bebe primește un biberon cu lapte praf.
Creierul are un semnal de alarmă:
"ce avem noi aici?! "
"Ăsta seamănă cu fier, ăsta pare calciu, unde să pun asta? Dar asta? "
Identifică hrana artificială și acest proces, pe lângă cel de digestie, fură întreaga energie a bebelușului, care cade într-un somn profund.
Pentru că...altceva nu mai poate face, deoarece nu mai are energie.
Ce spun părinţii ajunşi în acest punct: "uite micuțul meu...ce bine doarme acum. E clar, plângea de foame, dragul de el. Nu se mai satură cu laptele meu. Se pare că e nevoie de completare de acum."
Următoarea dată când copilul se agită la sân...mama recurge iar la soluția "salvatoare", care îl "liniștește" pe bebeluș.
Și uite așa...apare în peisaj sabotorul lactației cu două fețe:
- unul INTERN - lactația scade, deoarece sânul nu mai este accesat la fel și deci nu mai este golit cu aceeași frecvență.
- altul EXTERN - pentru că tipul de supt la biberon, angajează musculatura într-un mod complet diferit față de suptul la sân, iar când bebe întâlnește sânul, va face ce a făcut ultima dată la biberon.
Bebelușul va face o mișcare cu limba de tip piston (față-spate), va presa tetina în cerul gurii și laptele va curge). Pe când la sân mișcarea limbii este în valuri (peristaltică), așa cum găsim și la alte mamifere- sigur ați văzut o pisicuță sau un cățeluș bând apă, și făcând limba cupă și apoi în valuri .
Așa cum spuneam, atașat apoi din nou la sân, va face ce a făcut ultima dată la biberon, iar asta va cauza dureri mamei. Pentru că mamelonul presat în cerul gurii, unde este o structură osoasă, cauzează vestitele ragade -fisurarea pielii fine de pe sfârc.
În plus, dacă încercăm să îl retragem de la sân pentru că doare, bebelușul se va frustra, neînțelegând de ce până acum i-ați dat așa de frumos și ușor, și dintr-o dată trebuie să se chinuie cu mișcări ample ale gurii întregi.
Va face mișcări din căpușor, stânga-dreapta și va refuza atașarea.
Așa funcționează și CONFUZIA SÂN -TETINĂ, care e datorată memoriei ultimului supt.
De aceea...
când avem de-a face cu greva suptului, cele mai bune indicații sunt ca bebelușul să fie ferit de stimuli puternici (audio, vizual, mirosuri, vizite, plimbări în locuri aglomerate...etc), hrănit mai ales noaptea și încet-încet își va doza momentele de "învățare" și se va acomoda cu noile achiziții.
Deci dacă refuza sânul și este în grevă suptului:
- îl alăptezi pe semi-întuneric, să fie semiadormit, profiți noaptea ca să stimulezi prolactina (hormonul care produce laptele) pentru menținerea optimă a lactației și îl hrănești cât poți.
Mai funcționează și alăptatul pe mingea de gravide (dacă ai una), pe care te balansezi, te legeni cumva. Nu e nevoie neapărat de minge, funcţionează și să îndoi genunchii, ca și cum ai face genuflexiuni. Îl atașezi în poziția cross-cradle sau leagăn încrucișat, ținând sânul cu o mână.
În concluzie, caută să fii liniștită, răbdătoare și încrezătoare, ca să treci cu bine și de aceste provocări, așa cum ai trecut peste celelalte.
Ai ajuns până aici sănătoasă, ieși vie și din asta.
Soluțiile rapide, luate la în momente delicate, pe termen scurt pot părea salvatoare însă pe termen lung se dovedesc a fi înșelătoare.
Capul sus, mami! Dalai Mama!
