Prematurul nu are nevoie doar să „crească”. Are nevoie să crească în siguranță.

Din perspectiva unui IBCLC, unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care le aud de la mamele de prematuri este acesta:

„Mi s-a spus în spital că trebuie să-i dau lapte praf ca să crească.”

„Mi s-a spus că laptele meu nu este suficient de bun pentru un prematur.”

„Mi s-a spus că trebuie să recupereze în greutate.”

„Copilul primea formulă în secție, iar eu nu știam că trebuie să îmi mulg laptele și să îl aduc.”

Și de aici începe, de foarte multe ori, o poveste care putea să fie cu totul diferită.

Nu scriu acest articol pentru a spune că prematurii nu au nevoie niciodată de formulă.

Au nevoie uneori.

Uneori laptele mamei nu este încă disponibil. Uneori cantitatea nu este suficientă. Uneori există indicații medicale pentru suplimentare. Uneori este nevoie de fortificare pentru a acoperi necesarul nutrițional al unui copil extrem de prematur.

Dar între afirmația „prematurul poate avea nevoie de suplimentare” și afirmația „laptele matern nu îl va face să crească” este o diferență enormă.

Iar această diferență contează.

Prematurul și laptele matern: ce ne spune știința?

În ultimii zeci de ani, cercetarea neonatală a acumulat dovezi consistente privind beneficiile laptelui uman pentru prematuri.

Laptele mamei nu este doar o sursă de calorii.

Este un aliment biologic activ, care conține factori imunologici, oligozaharide, lactoferină, enzime, factori de creștere și numeroase alte componente care interacționează cu intestinul și sistemul imun al nou-născutului.

Iar una dintre cele mai importante probleme pentru prematur este tocmai intestinul imatur.

Enterocolita necrozantă (NEC) este una dintre cele mai grave complicații ale prematurității.

Este o afecțiune în care apare inflamația și necroza peretelui intestinal și care poate evolua către perforație intestinală, sepsis, intervenție chirurgicală și chiar deces.

Nu există o singură cauză a NEC.

Este o boală multifactorială, în care prematuritatea și imaturitatea intestinală au un rol major, alături de microbiom, inflamație, perfuzie intestinală, alimentație și alți factori.

Dar știm ceva important:

alimentarea cu lapte uman este asociată cu un risc mai mic de NEC decât alimentația care conține produse pe bază de lapte de vacă.

Acesta nu este un mesaj „pro-alăptare” în sens ideologic.

Este un mesaj medical.

Atunci de ce se spune atât de des mamelor că „laptele praf îl va face să crească”?

Pentru că, uneori, conversația despre prematuritate se reduce la un singur indicator:

greutatea.

✓Câte grame a luat copilul?

✓Cât a luat în greutate? 

✓Cât de repede trebuie să recupereze?

Dar prematurul nu este o statistică de pe cântar.

Nu vrem doar un copil care crește rapid.

Vrem un copil care crește și al cărui intestin, sistem imun, creier și întreg organismul beneficiază de cea mai potrivită nutriție disponibilă.

Creșterea este importantă. Dar nu este singurul obiectiv.

Și aici trebuie făcută o distincție extrem de importantă:

Laptele matern poate fi insuficient cantitativ.

Asta nu înseamnă că este insuficient calitativ.

Dacă un prematur are nevoie de mai multe calorii, proteine sau minerale decât poate furniza laptele matern singur, soluția medicală nu este să îi spunem mamei că laptele ei „nu este bun”.

Există strategii nutriționale pentru prematuri, inclusiv fortificarea laptelui uman, tocmai pentru a putea păstra beneficiile laptelui uman și, în același timp, a satisface necesitățile nutriționale ale copilului.

Și aici ajungem la mame.

Un prematur poate fi internat în secția de neonatologie sau prematuri, în timp ce mama se află în altă parte.

Copilul este hrănit.

Mama este externată.

Și uneori i se spune doar:

„Pompați.”

Dar cum?

Cât de des?

Cu ce pompă?

Unde?

Cum se stimulează lactația în primele zile?

Cum se păstrează laptele?

Cum ajunge laptele la copil?

Ce se întâmplă dacă astăzi scoate 10 ml?

Dar dacă mâine scoate 20?

Cine urmărește stimularea sânilor?

Cine o ajută să treacă de la pompare la alăptare, atunci când copilul este capabil?

Pentru că un lucru trebuie spus foarte clar:

dacă mama nu are acces real la copil și nu are condiții reale pentru a-și stimula lactația, nu putem apoi concluziona că „mama nu a avut lapte”.

Uneori nu a lipsit laptele. A lipsit sistemul care să permită laptelui să ajungă la copil.

Ce se întâmplă de fapt la noi?

Aici vorbesc din experiența mea de IBCLC.

Lucrez cu mame de prematuri și întâlnesc foarte frecvent aceeași situație:

copilul este separat de mamă, începe să primească formulă, iar mama nu primește suficient sprijin pentru a iniția și menține lactația.

În cazul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” din Iași, situația infrastructurii pentru mamele copiilor internați la prematuri este cu atât mai dificilă.

În urma incendiului din secția de neonatologie, o vreme, spațiul destinat exprimării laptelui matern nu mai este disponibil în forma în care era înainte, iar mamele ajungeau în situația de a trebui să își organizeze singure pomparea. Nu mai știu exact acum cum stă treabă, dar...din ceea ce aud de la mame nu sunt încurajate să pompeze ca laptele să ajungă la copil.

Unele sunt sfătuite să pompeze și să păstreze laptele acasă.

Altele nu primesc această informație.

Iar aici apare o problemă care nu mai ține doar de alegerea mamei de a alăpta.

Ține de sistem.

Pentru că dacă un copil prematur primește formulă din primele zile, iar mama nu este învățată că trebuie să își stimuleze sânii frecvent, să își păstreze laptele și să îl aducă copilului, nu îi oferim acelei mame o alegere reală. Îi oferim un traseu care o îndepărtează treptat de alăptare.

„Dar formula îl face să ia mai bine în greutate.”

Poate.

Formula este o sursă de energie și nutrienți și are un rol important atunci când laptele uman nu este disponibil sau nu acoperă necesarul.

Problema apare când transformăm această realitate într-o regulă:

„Pentru că este prematur, trebuie să primească formulă ca să crească.”

Această afirmație nu reflectă ceea ce ne spune literatura modernă despre nutriția prematurului.

Mai corect este:

„Prematurul are nevoie de o strategie nutrițională individualizată care să asigure creștere adecvată și siguranță. Când este posibil, laptele mamei este prima alegere.”

Iar dacă laptele mamei nu este disponibil?

• Urmează laptele matern donat, acolo unde există această posibilitate. Avem deocamdată aceasta posibilitate la București ("la capitală" cum îmi place mie să spun 😃) și la Brașov. Atât.

• Dar când nici laptele uman nu este disponibil sau nu este suficient, desigur că formula își are locul ei.

Formula nu este dușmanul.

Dar nici laptele matern nu trebuie tratat ca o opțiune secundară atunci când vorbim despre prematuri.

Nu este o luptă între „lapte matern” și „lapte praf”. Este o problemă de prioritizare.

Un prematur poate avea nevoie de formulă.

Un prematur poate avea nevoie de fortificare.

Un prematur poate avea nevoie de nutriție parenterală în anumite etape.

Dar, dacă mama are lapte, întrebarea ar trebui să fie:

„Cum facem ca acest lapte să ajungă la copil?”

Nu:

„De ce să ne complicăm cu laptele matern când putem să-i dăm formulă?”

Aceasta este diferența dintre o abordare centrată pe produs și una centrată pe copil.

Și încă ceva important: nu putem pune responsabilitatea exclusiv pe mame.

Este foarte ușor să spunem:

„Mama nu a vrut să pompeze.”

„Mama nu a avut suficient lapte.”

„Mama a ales formula.”

Dar înainte de a spune asta ar trebui să întrebăm:

• A fost mama informată?

• A avut acces la o pompă eficientă?

• A fost învățată să pompeze corect?

• I s-a spus cât de frecvent trebuie să stimuleze sânii?

• A avut unde să pompeze?

• A știut că primele zile sunt esențiale pentru construirea lactației?

• A fost laptele ei colectat, etichetat, păstrat și oferit copilului?

• A avut acces la copil și posibilitatea de a face contact piele-pe-piele atunci când starea copilului a permis?

Dacă răspunsul este „nu”, nu putem vorbi despre o alegere liberă și informată.

Ce ar trebui să se schimbe?

Nu cred că soluția este să interzicem formula.

Cred că soluția este să schimbăm protocolul.

Pentru fiecare mamă a unui prematur, ar trebui să existe, de la început, un plan clar pentru lactație:

- informare despre importanța laptelui matern pentru prematur;

- inițiere precoce a exprimării laptelui;

- pompă eficientă și accesibilă;

- sprijin practic pentru pompare;

- frecvență adecvată a exprimării laptelui;

- condiții igienice și spațiu pentru pompare;

- colectarea și administrarea laptelui mamei către copil;

- acces la contact piele-pe-piele atunci când este posibil;

- folosirea laptelui matern donat atunci când este disponibil și indicat;

- utilizarea formulei atunci când este necesară medical;

- monitorizarea creșterii, fără a transforma cântarul în singurul criteriu de succes;

- sprijin pentru trecerea progresivă de la alimentația prin sondă/biberon la sân, când dezvoltarea copilului permite.

Și, foarte important:

mama trebuie să fie considerată parte din tratamentul nutrițional al prematurului, nu un vizitator al secției.

Așa că...draga mamă de prematur, dacă cineva îți spune:

„Laptele tău nu este suficient pentru el.”

întreabă:

„Insuficient în ce sens?”

Insuficient ca volum?

Insuficient ca aport caloric?

Sau vi se spune pur și simplu că „laptele praf îl face să crească mai repede”?

Pentru că sunt lucruri foarte diferite.

Și dacă bebelușul tău este internat și tu vrei să îi dai laptele tău, cere ajutor.

Cere să ți se arate cum să pompezi.

Cere un plan.

Întreabă unde și când poți pompa

Întreabă cum poate ajunge laptele tău la copil.

Și nu interpreta primele picături de colostru ca pe un eșec.

Pentru un prematur, fiecare picătură poate conta.

S-ar putea să lezez medici și personalul din neonatologie, sau poate chiar să supăr rău pe cineva care chiar se luptă să transforme lucurile în "mai bine", așa cum pot și așa cum....au voie.

Nu aș vrea sub nici o formă să fac asta, mai ales că știu că nu este ușor nici pentru aceștia. Au suficiente lupte și lipsuri în sistemul pe care îl servesc.

Nu scriu aceste lucruri pentru a acuza. Scriu pentru că știu că neonatologia este una dintre cele mai dificile specialități medicale și că deciziile luate acolo au adesea nevoie să fie rapide.

Dar tocmai pentru că vorbim despre copii atât de vulnerabili, trebuie să ne asigurăm că protocoalele noastre sunt aliniate cu dovezile actuale.

Un prematur nu trebuie să aleagă între: „să crească” și „să primească lapte matern”.

Obiectivul este să găsim strategia prin care să le obținem pe amândouă.

Creștere adecvată. Și lapte uman atunci când este disponibil.

Pentru că întrebarea nu este:

„Laptele praf sau laptele matern?”

Întrebarea corectă este:

„Care este cea mai sigură și mai bine susținută nutriție pentru acest copil, în acest moment, și cum putem păstra cât mai mult lapte uman în alimentația lui?”

Asta ne spune știința.

Iar mamele de prematuri merită să audă acest lucru de la început, nu abia după ce lactația s-a pierdut.